Cum a început călătoria mea spre o viață fără risipă

Uneori ai nevoie de un impuls public pentru a acționa. Și cum bucăți din articolele dedicate călătoriei mele spre o viață fără risipă stăteau liniștite în draft, Ana mea s-a gândit să mă zorească. Ea a început o serie de articole despre minimalism și sustenabilitate, despre drumul ei cu aceste două concepte la braț. Și cum articolele ei mi-au reamintit cât de important e să dai mai departe, am resuscitat ideea de a scrie despre călătoria mea spre o viață fără risipă.

Ni se transformă lumile

În bula mea oamenii sunt tot mai interesați de o viață fără risipă, de minimalism, soluții prietenoase cu mediul și cu animalele. Poate veți fi tentați să spuneți că e doar un trend hipsteresc și poate veți avea dreptate. Dar o lume în care este cool să ai grijă de planeta pe care locuiești e genul meu de lume.

Am scris pe blog despre felul în care am conștientizat eu câtă risipă și cruzime este în lumea asta. Copila mea a găsit o planetă bolnavă, sufocată de plastic.

De aproape doi ani mă străduiesc să fac alegeri conștiente. Inevitabil și clișeic, conștientizarea a avut loc când eram însărcinată. Am tot scris că sarcina este un prilej să te opreşti din goana asta nebună.

Pentru mine a fost prima oară când m-am gândit ce cosmetice folosesc, cine le face, dacă le testează pe animale, ce grozăvii conțin. M-am gândit la plastic, la tot duiumul ăsta de plastic care ne sufocă, pe care îl înghițim, în care ne înfășurăm. M-am gândit la cine îmi face hainele, de ce le cumpăr, de ce nu am niciodată cu ce să mă îmbrac.

Da, sunt clișee. Poate că până atunci mi-au trecut astea prin față că doar nu am trăit într-un glob de sticlă. Dar a fost prima oară când nu mai era doar despre mine.

Cum m-am transformat într-o pasăre colibri

Timid, după ce am citit câteva articole care au zgândărit ceva în mine, am decis că e timpul să fac ceva, orice. Să fac cât pot, cum pot. Când îți dai seama câte sunt de făcut, în ce dezastru se află planeta, în ce hal o distrugem, te simți copleșit. Simți că orice ai face e mult prea puțin. Și poate da, e puțin, dar e ceva mai mult decât nimic.

Când mă gândesc câte sunt de făcut parcă nimic din ce aș putea face eu, personal, nu ar avea impact. Și de fiecare dată când simt că e absolut irelevant orice gest extrem de mic pentru planetă, mă gândesc la minunata Veronica Soare. La ea am auzit povestea asta și mi-a rămas lipită de suflet și creier:

Am vrut să arăt că se poate, fiind un simplu om. Se găsesc soluții. De fapt, e o poveste care pe mine mă animă foarte tare: pasărea colibri care, în incendiul din pădure, participă și ea, cum poate, la stingerea flăcărilor. Ea poate aduce câte o picătură de apă. O întâlnește leul care, desigur, o ia în derâdere și o întreabă ce crede că va schimba cu picătura ei de apă. Iar pasărea colibri spune «Eu îmi fac partea mea». Deci, eu îmi fac partea mea. Sunt oameni care aderă la povestea asta și care vin cu mine în poveste. Iar pe mine asta mă interesează.

Care-i planul?

Oricât de personală este această călătorie spre o viață fără risipă, trebuie început de undeva. Pentru mine, începutul a fost să mă uit în jurul meu și să îmi conștientizez alegerile. M-am întrebat de ce vreau să fac asta. Am citit. Mult. Am căutat să înțeleg impactul unor alegeri aparent mărunte asupra planetei. Am decis ce pot face repede și cu un efort minim. Ce pot face pe termen lung. Și apoi am început. Încet, foarte încet, dar asumat.

Idealul de a trăi o viață fără risipă este incredibil de măreț, dar nu imposibil. Să trăiești o viață fără risipă nu o cursă de viteză, ci un maraton. Este genul acela de decizie al cărui rezultat nu îl poți vedea neapărat. Știi doar că e cea mai potrivită alegere pentru tine.

Sunt un începător modest în zero waste life. Dar sunt împăcată cu mine că îmi fac partea în acest moment cu resursele pe care le am. Nu mă (mai) învinovățesc pentru ce nu pot face acum. Nu mă mai compar. Nu mă mai las judecată. Și mai ales dau mai departe.

Tu de ce ai început? Cum ai început? Ai început?

foto: arhiva personală

2 Comments

  1. Yasss! <3

    La mine a fost un cumul de motive în spatele asumării drumului. Grija pentru planetă. Nevoia de ordine în jur care să îmi domolească un pic anxietatea. Conștientizarea faptului că nu o să am o carieră bănoasă și dorința de a nu trăi cu frustrări. Simplu, less and loved is more.

    1. Îți urmăresc călătoria cu mare interes, știi asta. Hugzz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.