Un alt fel de a merge mai departe în fiecare zi

Îmi place să cred că am găsit un alt fel de a merge mai departe în fiecare zi. Obișnuiam să torn acid peste trădări, peste răni, peste răutăți, să le disec, să le examinez, să plâng, să mă cutremur. Obișnuiam să îmi promit că nu voi mai crede niciodată în nimeni, că nu voi mai întinde mâinile, că nu mă voi mai uita înapoi, că nu voi mai spune da. Obișnuiam să cred că dramele mele-s definitive, că nu se vor cicatriza vreodată, că nu voi mai fi aceeași într-un mâine.

Îmi place să cred că am găsit un alt fel de a merge mai departe. Dor și astăzi trădările, minciunile, răutățile. Vor durea mereu pentru că simt prea adânc să le ignor. Dar îmi las rănile să se vindece singure, respir mai des, clipesc mai repede.

Și când un om alături de care ai crescut, într-un fel sau altul, uită prea repede, găsești alt fel de a merge mai departe, fără să mai acuzi, fără să mai disperi, fără să mai simți că ți-ai irosit timpul și energia și iubirea cu aceea persoană. Și, într-un fel tare ciudat, ca o amorțeală, privești oameni plecând fără să mai doară atât de tare. Căci viața ta nu e acolo, e aici, de celalaltă parte a trădărilor. Și vei mai întinde mâinile de multe ori, și vei mai ajuta din cauza dependenței tale de a face binele pe care alții nu ți l-au făcut, și vei mai privi de multe ori acei oameni trădând și mințind și închizând ușile pe care tu le-ai deschis. Dar viața ta e dincoace, unde te privești în oglindă și ți-e bine cu cicatricile tale.

Géraud Wielick & Ellen Rose Hummel © 2011 Oliver Endahl

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *