The Nest. La Râșnov cu copilul și câinele

Într-un weekend de octombrie am plecat la Râșnov cu copilul și cu câinele. Și poate nu pare cine știe ce, dar pentru noi e mare lucru să putem pleca cu Khale. Am mai fost cu ea la mare, dar niciodată nu am rămas peste noapte în altă parte.

Îmi doream de ceva vreme să plecăm undeva la munte, să respirăm aer bun și să ne bucurăm de toamnă.

Am căutat cazare prin airbnb tocmai pentru că ne-am dorit să o luăm și pe Khale și era mai simplu de găsit cazare pet friendly.  Era prima mea experiență de acest gen așa că m-am tot foit pe site, am căutat, am bifat toate dorințele. Am găsit ceva tare fain, mai repede decât mă așteptam. De departe, The Nest mi-a plăcut cel mai mult.

The Nest Râșnov

Ne doream o casă să fie doar a noastră, pentru 5 persoane, pet friendly și într-o zonă frumoasă de munte. Mi-am dorit mult să fie ceva luminos și prietenos, să pot să respir aer curat și să ne bucurăm de cea mai frumoasă culoare din lume – octombrie.

Bogdana, proprietara casei, nu ar fi putut găsi un nume mai potrivit decât The Nest. Este un loc atât de liniștit și plăcut încât îți lasă senzația de acasă, de cuib, de bine.

Costul a fost de aproximativ 250 lei/noapte pentru 5 persoane. Faptul că acceptă câini  a fost de neprețuit pentru noi, mai ales că nu vorbim de unul de buzunar, ci de un ciobănesc german.

Aveam voucherul de înscriere pe airbnb de 160 de lei, așa că nu am plătit decât 405 lei. Dacă îți faci cont pe airbnb accesând acest link vei primi un voucher de 160 lei pe care îl vei putea folosi la prima ta cazare.

foto Nest Râșnov

Îmi place că airbnb îți recomandă să te comporți ca la tine acasă și să respecți regulile casei. Noi am încercat să fim cât mai atenți, mai ales că aveam un toddler cu noi. Cum casa nu este baby suitable am luat din calea copilului toate vazele și obiectele de decor și am încercat să elimin orice ar fi putut deteriora. E drept că junioarele și-au lipit nasurile de geamuri, fascinate de ferestrele acelea mari și luminoase.

Ne-am organizat acolo cu mesele, am făcut un grătar, am cumpărat de la hipermarket diverse alimente și am comandat pizza din oraș. Casa are o vibrație atât de luminoasă, este gândită și amenajată cu foarte mult bun gust. Dormitoarele sunt spațioase, cu baie proprie, cu multe cărți super faine, cu printuri cool, cu multe obiecte de decor superbe. M-am îndrăgostit iremediabil de spațiul acela de living-bucătărie luminos și simplu, am scris, am ascultat muzică, am citit.

Casa este într-o zonă liniștită, are o curte mare și o stâncă superbă. Are multe spații exterioare faine de băut cafeaua și de stat la povești.

arhiva personală
De ce să fugi de acasă

Nu am căutat să plecăm undeva să avem de vizitat sau de umblat, ci pur și simplu un loc străin unde să stăm, să ne relaxăm și să ne plimbăm prin natură.

Am ajuns vineri după prânz și ne-am relaxat în curte, ne-am jucat și apoi am făcut un grătar. Seara am stat la povești în living (nu există tv în casă), ne-am făcut de lucru și ne-am jucat. Dimineața mi-am băut cafeaua, am scris, am plecat la plimbare în zona Cheile Râșnoavei, iar după-amiaza ne-am plimbat un pic prin oraș (destul de pustiu, totuși). Am plecat duminică spre prânz și am reușit să evităm aglomerația.

Cred că este extrem de important să iei o pauză de la tot ce înseamnă acasă. Și cât de frumoasă este toamna, câtă energie bună am luat cu noi de acolo, câtă nevoie aveam să respir anotimpul meu preferat.

foto: Ștefania Verzea
foto: Cristi Verzea
foto: Cristi Verzea
foto: Cristi Verzea

Vă recomand cu mare drag casa Bogdanei, chiar cred că o să vă placă tare mult

Dacă îți faci cont pe airbnb accesând acest link vei primi un voucher de 160 lei pe care îl vei putea folosi la prima ta cazare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.