meraki soare simoneciel.ro foto credit stefania verzea

Reinventarea Anotimpurilor. Lumea mea, cu meraki şi dragoni

Meraki. Mi se pare că sună atât de frumos. Dar însemnătatea lui e şi mai frumoasă. La începutul anului mi-am ales un cuvânt care să îmi definească 2018. Citisem articolul Inei şi mi-a plăcut tare mult ideea de a înlocui cu rezoluţiile de final de an cu aceste întrebări şi răspunsuri. Şi eram uşor invidioasă pe Ina că a găsit un cuvânt atât de viu şi de însemnat cum este ubuntu pentru mantra ei din 2018. Aşa că am început să caut pe pinterest astfel de cuvinte şi am găsit meraki, un cuvânt care mă defineşte incredibil de bine. Şi da, pentru mine 2018 este despre meraki.

Meraki este un cuvânt grecesc despre care se spune că este intraductibil. Poate un fel de dor al nostru. Este un cuvânt din greacă modernă, derivat din limba turcă (merak). Meraki se poate traduce, totuşi, astfel: a face ceva cu pasiune, cu dedicare absolută, cu o atenţie indiscutabilă. Înseamnă a pune dragoste în tot ce faci, a face totul cu dragoste, a te dedica complet. Povestea am luat-o de la Susan Athanasakou – Greeker than the Greeks. 

De ce scriu?

Nu mi-a fost deloc uşor să aliniez planetele şi să reuşesc să adun timpul cu inspirația şi să scriu. Am ezitat destul de mult să scriu, m-am tot gândit câtă relevanță are ce scriu eu, ce trăiesc eu pentru cei care pot da peste acest blog. De ce scriu? Pentru cine scriu? Şi mi-am dat seama că în toţi anii ăştia de când scriu, într-o formă sau alta, am adunat în jurul meu nişte oameni minunaţi. Şi poate nu sunt mulţi, dar sunt din categoria aceea de pus la suflet.

Prieteni, colegi, cunoştinţe, oameni alături de care am crescut, oameni de la care am învăţat, oameni cărora am încercat să le dăruiesc din experienţele mele de tot felul. Şi poate pentru ei scriu. Pentru că scrisul meu i-a ajutat, la un moment dat. Pentru că s-au regăsit în poveştile mele sau poate au învăţat din greşelile mele. Pentru că acum sunt şi ei părinţi. Pentru că împărtăţim aceleaşi valori.

De la Anotimpuri şi alte iubiri din Bucureşti la simoneciel cu meraki-n vârful degetelor

Scriu pe acest simoneciel.ro din 2008 (si-mo-ne-si-el, nu si-mon-cel cum am mai auzit). La început, am avut blog cu extensie de wordpress, apoi domeniu pe .ro. Dintotdeauna am scris despre mine. La început, personal, extrem de personal. Apoi, cu timpul, am învăţat că blogul nu este acel tip de jurnal şi am învăţat să diferenţiez intimitatea de scrierea personală.

Anotimpuri şi alte iubiri din Bucureşti, cum s-a numit blogul meu până anul trecut, a fost un jurnal despre viaţa mea în acest oraş pe care l-am iubit din prima clipa. A fost jurnal, a fost refugiu, a fost emoţie de la un capăt la altul. Va continua să fie.

De când am rămas însărcinată, am scris tot mai puţin online şi tot mai mult offline. Poate că aveam nevoie să mă întorc la hârtie, locul unde nu poţi da undo, unde nu poţi şterge fără să rămână urme. Aveam nevoie de mine vulnerabilă, crudă, goală şi secătuită. Apoi, o dată cu Iunona, m-am privit cu blândeţe şi dragoste,  căci doar aşa mă puteam metamorfoza în mama ei. Iar ea are nevoie de o mamă care a făcut pace cu ea.

Acesta nu este un blog de parenting

Evident că am deja câteva articole despre experiența mea de mamă, dar acesta nu este un blog de parenting. Vreau să mă întorc la scris cu adevărat. Ca orice nouă mamă care se respectă, am avut şi eu revelații din această postură. Am fugit de toate clişeele prin care trece o femeie care are primul copil. Poate şi de asta mi-a fost atât de greu să mă apuc iar de scris. Printre zeci (probabil sute) de bloguri, nu vreau să fiu unul într-o listă.

Dar oricât am fugit, am avut şi eu nişte revelații ale maternității. Poate că pentru multe femei maternitatea e cel mai bun prilej sa se oprească din alergat. Să îşi dea seama că trebuie să aibă grijă de cei ce cresc în pântecele lor, să aibă grijă de corpurile lor, de suflete, de planetă.

Şi am adunat inspiraţia cu timpul şi am scris. Uneori puţin, alteori mai mult. Câteodată pe telefon, în timp ce o alăptam pe Iunona, în alte dăţi când dormea. De fiecare dată, cu meraki. Cu gândul că rândurile mele pot da un zâmbet sau o speranţă, că poate fi şi frumos, şi uşor, şi incredibil de revelator.

Despre ce scriu?

Anotimpuri – cele mai multe dintre articolele vechi, un fel de jurnal urban.

Mama dragonilor – autointitulată astfel, cu trei pui de dragoni în casă, m-am apucat să scriu despre experienţile noastre. Povestesc despre sarcina mea, despre Hashimoto, despre sarcina pierdută, despre naştere şi despre cum cresc împreună cu copila mea. Sunt articole personale, unele foarte personale. Tot ce am scris, însă, e trecut printr-un filtru raţional, zic eu. Am lăsat doar ce poate fi relevant măcar pentru un singur om care să plece de pe blogul ăsta cu un dram de speranţă. Sau cu zâmbetul cu buze.

Emoţii – despre tot abstractul din viaţa mea. despre emoţie şi vulnerabilitate, despre poezie şi ficţiune, despre cum eram când nu ştiam decât să ard în mine.

Poveşti – am adunat laolaltă cărţi, filme, spectacole de teatru, poezii şi fotografie într-un mélange naiv. fiţi blânzi, multe dintre articole-s vechi şi stângace.

Dialog – aici voi aduna interviuri cu tot felul de oameni faini; deocamdată veţi găsi articole vechi şi foarte vechi (2011-2012) cu nişte femei mişto plus un material mai nou, interviul cu minunata Ana Mănescu (2015).

Convingeri – despre subiecte din actualitate şi voluntariat

Pământ – călătoria mea pentru a fi un planetar mai bun (cruelty free, reciclare, low waste, zero waste & co.)

Ce îmi doresc pentru simoneciel.ro

Îmi doresc să fie o mică oază de bine, de frumos, de zâmbet. Să fie trei minute de citit în metrou sau la cafeaua de dimineaţă. Să fie răgaz de tras aer în piept. Să fie insulă de idei şi ridicat din sprâncene zâmbind. Să fie prilej de a te gândi la cineva drag şi a da mai departe.

Şi dincolo de toate, mi-aş dori să ştiu că e cineva în spatele ecranului. Cineva care întinde mâna spre mine şi îmi spune ce crede şi ce simte despre ce fac eu aici. Căci tot ce fac în locul ăsta virtual e doar cu meraki în vârful degetelor.

credit foto: Ştefania Verzea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.