Printre artiști

Am meșterit multe vise când eram mică, pe unele le-am coborât în realitate, pe altele le-am abandonat, în altele nu m-am mai regăsit. Dar întotdeauna am știut că nu o să pot face altceva decât ceva în ce cred. Mult timp nu s-au legat prea multe și nu am știut dacă sunt pe drumul cel bun, dacă voi ajunge vreodată să fiu fericită profesional, dacă visele mele vor avea sens în lumea din jurul meu. Și au avut.

Există un moment în care toate energiile se adună și începi să construiești, atom cu atom, lumea de care ai nevoie. Și nu știi mereu dacă următorul pas este cel mai bun, dacă vei păși pe pământ sau în gol, dar ai constant sentimentul că ceea ce faci este potrivit pentru tine. Și cu multă muncă, magie, noroc, încredere, chimie, seriozitate și putere îți vezi lumea ridicată, ca fundația casei în care vei locui tot restul vieții.

De câțiva ani buni îmi petrec viața printre artiști – scriitori, muzicieni, actori, graficieni, regizori, fotografi, poeți. Încă de când aveam un deget peste-un metru, mă fascina să fiu mai degrabă în spatele scenei decât în fața publicului. Am regizat și organizat sute de evenimente, serbări și scenete pentru publicul format din mama și tata, având repetiții cu singurii actori care îmi ascultau conceptele artistice: surorile mele mai mici. La serbările de la școală eram mai atentă în a urmări dacă fiecare își respectă rolul decât în a mă face remarcată prin replicile sau rolurile mele. La liceu, mi-am pus în scenă singurul spectacol de teatru, o quiproquo găsit într-o revistă de profil. Și a fost un mic succes local :).

Începuturile mele în lumea cu artiști adevărați, însă, au legătură mai degrabă cu credința mea nebună că până nu voi fi fericită la job, războaiele din mine nu mă vor lăsa să privesc senină mai departe. De mai bine de cinci ani trăiesc cu capul în nori, foarte aproape de artiști, de poveștile din culise, dincolo de cortină, acolo unde lumea are deseori alt ritm, alt fel de a respira, un univers paralel și aproape ireal. Și artiștii sunt oameni incredibili, cu talentele lor, cu magia lor, dar și cu perfecțiunea irespirabilă, cu povara omului singur pe scenă în fața omenirii. Și învăț mereu de la ei cum să vreau mai mult, mai bine, mai profesionist.

Adun multe povești, gesturi, reacții, tăceri, lacrimi, singurătăți. Multe dintre acestea rămân doar în mine căci numai ideea de a le vocifera le face profane. Îmi rămâne senzația aceea pe care o am când apuc să stau într-o sală, în fața lor, sau după cortine ascunsă într-un colț umbrit, grandoarea lor în fața publicului și senzația de dinainte, când cel aclamat era un om discret și modest. Și nu e nimic mai frumos la un artist decât discreția și felul în care își prețuiesc umili talentul, fără niciun pic de trufie.

Printre artiști, mă transform într-un copil cuminte, dornic să învețe să fie mai bun, să adune toate poveștile, să le imprime-n sine, să mulțumească pentru fiecare dar primit, pentru fiecare clipă în care e părtaș la un act de creație. Și da, sună pompos, dar senzația de a citi un manuscris înainte de a fi carte, de a asculta o sonată într-o sală goală, înainte de a se transforma în concert, de a vedea mișcări înainte de a fi matematică-n dans, de asculta cuvintele înainte să se transforme într-o piesă de teatru sau de a asculta oamenii înainte de a deveni personaje, este cea mai mare bucurie pe care o pot cere unui job. Și zâmbesc aiurea-n întuneric, căci sunt un copil fericit.

One thought on “Printre artiști

  1. Ce minunat sa simti asa! Iti doresc o cariera lunga in domeniul aceasta care iti face inima sa cante de bucurie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *