planeta pe care am imprumutat-o de la copiii nostri credit foto stefania verzea pentru simoneciel.ro

Planeta pe care am împrumutat-o de la copilul meu

Sună ciudat, nu? Dar Pământul chiar este planeta pe care am împrumutat-o de la copilul meu.

M-am îndrăgostit iremediabil de cuvintele spuse acum câțiva ani de Majestatea Sa Regele Mihai I despre țara asta: Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri. Așa să ne ajute Dumnezeu! De ce nu am extinde raționamentul la planetă?

Când îţi faci timp să te începi să trăieşti

Oricât de clișeic sună, o repet ori de câte ori am ocazia: copilul meu mi-a resetat viața. Subiecte pe care le ignoram sau pe care le puneam în așteptare au devenit gânduri tot mai apăsătoare. În ce lume îmi aduc copilul?

S-a întâmplat să fiu însărcinată exact în perioada nebună cu ordonanța 13. Am ieșit la proteste, deși ai noștri credeau că suntem niște nebuni iresponabili. A fost prima oară când am simțit că trebuie să fac ceva pentru locul în care îmi nasc copilul. Am ieşit, deşi era atât de frig şi eu eram atât de obosită mereu. Am ieşit, deşi aş fi preferat să stau acasă, să mă bag în pat şi să beau un ceai fierbinte. Dar am ieşit pentru că era prima oară când nu mai puteam.

Şi poate veţi observa asta la toate femeile însărcinate sau la femeile devenite de curând mame, dar chiar există nişte revelaţii care par clişeice din afară. Am tot scris că de cele mai multe ori sarcina este un prilej să te opreşti din goana asta nebună. Îţi dă cel mai bun motiv să te uiţi în jurul tău, să te întrebi dacă tot ce faci tu afectează, direct sau indirect, lumea.

(şi eu) Am început să am mult mai multă grijă de mine, de corpul meu, de sufletul meu. Am început să îndepărtez din viaţa mea tot ce este toxic şi consumator de timp, energie, bani. Am început să conştientizez că o să aduc în lumea asta un copil, un pui de om care nu ştie ce înseamnă răutatea, risipa, cruzia. Şi sunt atât de multe de schimbat sau ameliorat încât e copleşitor. Dar am încercat să îmi aleg nişte direcţii şi să încep cu paşi mici să fac ceva, orice.

Dragonii şi planeta

Din noiembrie 2016, l-am adoptat în mica noastră familie pe Marvel, un motan norocos şi chipeş. Poate că de acolo a început totul, că mi-era atât de drag de pisoiul ăla mic şi pufos, atât de dornic de alint. Şi, puţin câte puţin, viaţa noastră a început să se schimbe. Ne aştepta cineva acasă, cineva neajutorat care depindea de dragoste şi grijă.

La mai puţin de o lună de când l-am luat pe Marv, am aflat că vom fi părinţii unui pui de om. Şi brusc, niciun proiect nu mai era mai important ca viaţa care-mi creştea în pântec. Şi am început să mă opresc. Să tac. Să ascult. Să citesc. Să îmi regândesc paşii. Alegerile.

Doar patru luni mai târziu, ni se alătura şi Khaleesi, o superbă femelă de ciobănesc german. Echipa noastră era completă, în aşteptarea puiului de om. Am învăţat împreună să ne obişnuim unii cu alţii. Şi, dincolo de toate, am început să iau în serios tot ce se întâmplă în lumea asta şi noi nu conştientizăm. Şi cât de multe putem schimba dacă facem un pas. Un singur pas, cel care deschide drumul.

Da, animalele mele m-au făcut mai responsabilă faţă de lumea în care trăiesc.

Cruelty free | Netestat pe animale

Cum cred că nimic nu e întâmplător, în aceeaşi perioadă am văzut pe pagina de facebook a blogului Aveţi şi pe roz o postare despre cruelty free. Cu siguranţă mai auzisem despre asta, că doar nu am trăit într-un glob de sticlă, dar parcă era prima oară când conştientizam. Era prima oară când mă durea nemijlocit gândul că pentru un rimel sau un parfum există oameni care chinuie animale nevinovate. Despre Liana Popa, autoarea blogului menţionat, aflasem de puţin timp dintr-un interviu al Andreei Vasile: #Câte5, filosofia de shopping a Lianei Popa.

Şi a părut atât de firesc să pornesc de acolo. Să caut, să citesc, să încep să schimb puţin, ceva, orice. Să fac ceva pentru planeta fiicei mele. Câteva luni mai târziu, Liana a adunat experienţele ei într-un articol pe care vi-l recomand cu mare entuziasm. Mă întorc la el şi îl recitesc de multe ori. Şi poate cel mai mult îmi place atitudinea Lianei despre conştientizarea acestei situaţii, despre a alege responsabil.

Câteva lucruri despre testarea pe animale a cosmeticelor explicate așa cum mi le-aș povesti mie, cea de anul trecut (Liana Popa, avetisiperoz.ro)

(…) cred că fiecare ar trebuie să cumpere, să mănânce și să poarte ce îi e mai aproape de inimă, minte și buzunar. Și să-și aleagă propriile drumuri. Doresc doar să povestesc câteva chestii pe care le-am aflat, în ultima vreme, despre testarea pe animale. Poate sunt lucruri pe care nu le știi sau la care nici nu te-ai gândit că ar fi așa. Poate vei afla ceva care să te pună pe gânduri. Sau poate nu se va întâmpla nimic. Dar mâine vei alege știind puțin mai multe decât știai azi.

Ăsta a fost primul meu pas. Să mă gândesc dacă gelul de duş pe care îl folosesc este testat pe animale. Să caut cosmetice realizate printr-un procedeu prietenos cu animalele şi cu mediul. Mai am mult până departe, nu am eliminat din casă toate produsele companiilor care testează pe animale. Dar sunt acolo, am făcut mulţi paşi înainte.

Şi tot citind despre asta, am dat din aproape în aproape de idealul suprem al oricărui iubitor de planetă – zero waste. Evident că pare ireal să ajungi într-un punct în care nu mai iroseşti resursele planetei, dar poţi începe. Poţi face ceva, orice.

Planeta Iunonei

La fel cum ne iubim copiii, ar trebui să le iubim şi planeta. E singurul loc pe care îl ştiu, locul unde cresc şi iubesc, locul de care vor avea mai multă grijă decît părinţii lor. Ştim multe dintre grozăviile care se întâmplă în jurul nostru, dar le ţinem cumva ascunse sub covor. Ne punem mereu un scut pe care scrie răul nostru e răul mai mic, sunt alţii care distrug mai mult.

Mi-aş dori ca planeta fiicei mele să aibă locuitori mai responsabili. Să ne facem fiecare partea, chiar dacă sunt schimbări mici şi aparent inutile. Mi-ar dori ca planeta fiicei mele să nu se sufoce în gunoaiele noastre. Mi-aş dori ca planetei fiicei mele să nu îi moară animalele înfăşurate-n plastic.

Şi cel mai mult mi-aş dori ca fiica mea să îşi iubească planeta la fel cum îşi iubeşte familia. Pentru că e singurul loc pe care îl ştim, locul unde creştem şi iubim, locul de care trebuie să începem să avem grijă acum.

O serie de articole eco friendly

Intenţionez să adun în categoria asta experienţele mele în călătoria spre zero waste. Merg încet, dar cred că sunt un om mai bun cu planeta mea decât eram acum un an. Încerc să fiu blândă cu mine, să nu-mi pun poveri de umeri. Fac ce pot, cât pot, cum pot. Dar de mai bine de un an am înţeles că nimic nu e prea puţin. Binele nu se dă la kilogram, ci atârnă gram cu gram, pas cu pas. Încerc să atrag atenţia asupra alegerilor mele în măsura în care poate trezi ceva în omul care mă priveşte sau mă citeşte aici. Şi poate de mâine va alege să facă ceva, orice pentru planeta noastră.

credit foto: Ştefania Verzea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.