Parenting de râsu’-plânsu’ sau cum ne descurcăm de-a mama și de-a tata

Parenting de râsu’-plânsu’ este o carte pe care trebuie să o ai, trebuie să începi să o citești imediat cum ai pus mâna pe ea și, mai ales, să o citești așa, dintr-o suflare.

Am citit pe blogul Prințesei Urbane despre cele mai noi cărți din seria Educație cu blândețe, colecție coordonată de Ioana Chicet-Macoveiciuc, și trebuie să recunosc că am știut imediat că am nevoie de cartea asta. Am citit-o, chiar dacă mai cărți de parenting pe care nu am apucat nici să le deschid și altele din care am reușit să citesc pe sărite, în funcție de cum m-au lăsat dragonii.

Și am savurat-o râzând pe-nfundate pe sub plapumă, cu copilul dormind lângă mine. Am plâns încet, apăsându-mi buzele cu mâinile să nu mă simtă puiul de om care se cuibărise la pieptul meu. Am râs zgomotos când Iuno se juca lângă mine. Am plâns cu suspine când Iuno era cu tatăl ei la băltăceala de seară.

Parenting de râsu’-plânsu’ este o carte care să te treacă prin toate stările astea și totuși, să termini de citit cartea cu gândul că trebuie să scrii repede-repede despre ea, că trebuie să o recomanzi tuturor părinților din tribul tău.

For people who happens to be parents

Anna Whitehouse și Matt Farquharso, autorii cărții, sunt jurnaliști în Marea Britanie și au două fete. Cartea este un meci de tenis la dublu al celor doi simpatici pukka. Servesc pe rând și te repoziționezi. Anna povestește cu o franchețe delicioasă, iar Matt este tare haios în felul sincer de a împărtăși experiența de tată.

Aceasta nu este o carte despre parenting, ci una despre cum faci ce poți, cum poți. Un parenting intuitiv. Chiar dacă nu e o carte de parenting, dar s-ar putea să ai de învățat mai multe decât de la cine știe ce expert care te face să te simți vinovat că nu poți să jonglezi cu toate.

Cartea este o continuare a proiectului online început de Anna după o carieră în jurnalism şi o experienţă ca senior copywriter. Blogul Mama Pukka s-a transformat într-o explozie de curiozitate, creativitate şi furie referitoare la imposibilităţile inutile ale parentingului modern.

Cartea e scrisă într-un ton nepretențios și amuzant, chiar dacă abordează subiecte dificile. Naraţiunea se conturează cronologic, de la perioada dinainte de a avea copii, urmată de decizia de a avea un copil şi aşteptarea specifică. Ce mi se pare cu adevărat fain este faptul că se povesteşte din perspectiva personală, pe rând. Ceea ce nu poate să nu te pună pe gânduri la ce înseamnă percepţia fiecăruia în toată afacerea asta.

Cel mai mult mi-a plăcut partea în care Matt povestește cum se raportează la educația copiilor săi ca tată de fete. Ce frumos ar fi dacă toți tații de fete s-ar gândi la lucrurile cu care se confruntă o femeie în lumea de astăzi.

Mă întreb cum aș putea să ajut mai bine la creșterea unor tinere femei capabile și pline de încredere. (…) Care să poate fi fericite cu ele însele și fericite pentru alții.

E în regulă, oameni buni, ne descurcăm cu toţii!

Parentingul e dificil, iar aşteptările faţă de această generaţie de părinţi îl fac mai greu decât ar fi nevoie. În cartea aceasta sunt câteva casete care oferă sfaturi practice, dar în cea mai mare parte, parentingul este mai intuitiv decât ai crede.

Mi-am reamintit cu zâmbetul pe buze de perioada mea de gravidie când am citit capitolul despre sarcinile Annei, privite din perspectiva amândurora. Cred că m-ar fi ajutat mult să o citesc în perioada aceea. Sunt abordate unghiurile noului statut de părinte: sarcina, nașterea, ce să faci cu omuleţul, cum să te împarți între copil și job.

Un subiect foarte important atât pentru carte, cât şi pentru activitatea Annei în prezent, este felul în care angajatorii ajută părinții. Mi-a plăcut comparația asta între Olanda și UK, cei doi locuind în Amsterdam și mai apoi în Londra. Ei susţin fervent flexibilitatea angajatorilor astfel încât să nu ajungi să îţi vezi copilul doar dormind şi în weekenduri. Un program flexibil nu poate aduce decât un angajat mai fericit şi mai productiv. Desigur, sunt atât de multe de discutat, dar mi-a plăcut ideea asta de a te lupta pentru a fi un părinte bun şi de a avea şi bani de mâncare.

Suntem o mulţime de mame care nu îşi doresc totul, dar îşi doresc ceva. Ceva-ul meu era să stau cu fiica mea şi să fac rost de nişte bani muncind oriunde şi oricând (fără ilegalităţi) – fie chiar şi la locul de joacă sau la masa mea din bucătărie pătată de ketchup.

foto: http://motherpukka.co.uk
Cum să dai viață după ce mori de cinci ori

Partea cu plânsul cu suspine este despre cele cinci sarcini pe care autoarea le-a pierdut. Este extrem de greu să poți vorbi despre asta chiar și când i s-a întâmplat altcuiva. Când ai propria poveste este sufocant de-a dreptul. Și m-a bruscat felul în care povestește cum a pierdut sarcinile, m-a tulburat puterea asta de a încerca iar și iar. M-a pus pe gânduri aparenta ușurință cu care a povestit aceste experiențe.

La prima respirație ai zice că nu ar trebui să spui, ar trebui să le păstrezi în tine, în sufletul tău. Ai spune că-s niște trăiri atât de tulburi, de dure, de intense încât ar trebui ținute cumva sub cheie. Dar nu e așa. Și mie mi-a fost îngrozitor de greu să scriu despre sarcina pierdută, nici nu spusesem decât câtorva persoane. Dar dacă articolul acela poate alina o singură femeie, atunci știu că nu l-am scris în zadar.

E nevoie ca părinții care pierd sarcini să vorbească între eiSă spună tot prin vorbe, să nu presupună nimeni nimic. E nevoie să povestească despre asta, despre ce au gândit, ce au simțit. Să (îşi) povestească cum au trecut prin şi peste.

Parenting de râsu’-plânsu’. Mama Pukka. Tati Pukka.

Dacă te-ai lăsat prins într-o tornadă de informaţii şi cerinţe pentru a fi un părinte ca la carte, opreşte-te puţin. Ia cartea asta, e un respiro meritat. Sau poate chiar începutul unei schimbări de perspectivă. Ne descurcăm să fim părinţi. Şi da, sunt şi zile nebune şi haotice, dar sunt şi zile bune şi senine. Şi poate cel mai important e să nu ne luăm prea mult în serios şi să tratăm haosul cu un pic de umor. Sau mai bine, cu mult umor.

Cartea Parenting de râsu’-plânsu’ e de citit şi recitit în zilele alea haotice, să aducă un iz de normalitate. Că aşa e peste tot, că nu eşti singur în lumea asta a părinţilor.

Cu cât te dojeneşti mai tare ca părinte, cu atât devii mai stresat în privinţa eşecurilor tale, atât reale cât şi imaginare, şi cu atât mai mult te vor sâcâi.

Nu ştiu dacă am reuşit să conving pe cineva că e musai să ai cartea asta. Dar ştiu că m-am convins pe mine însămi că trebuie să o recitesc.

citeşte alte articole despre cărţile de la editura Univers

citeşte alte articole despre cărţi utile pentru părinți și bunici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.