Petra Cîrdei: „Trebuie să începem să schimbăm atitutini”

Dragă Petra, eşti absolventă a secţiei de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene a Facultăţii de Istorie şi masterand al aceleiaşi instituţii. De ce student la Istorie în vremuri în care istoria nu mai reprezintă interes nici măcar pentru programa şcolară?

Din pasiune şi drag de istorie în primul rând. Povestea e lungă de fapt. Toată viaţa mi-am dorit să fac Academia de Poliţie, aveam şi exemplul fericit în familie şi toată lumea era fericită. Până m-am gândit eu mai bine şi mi-am dat seama că nu aş putea să rezist într-un mediu strict, eu fiind ,,vocea poporului’’ în momentul în care ceva nu mi se părea în regulă. Vroiam politică şi Facultatea de Istorie a apărut aşa, când mă şi vedeam o studentă tristă pe la Afaceri sau Economie (nu am nimic personal cu aceste domenii, doar că nu mi se potrivesc mie :)) şi a fost tare bine.

Nu m-a înţeles nimeni şi încă nu mă înţeleg mulţi oameni din jurul meu când le spun senină că am terminat Istorie, mai exact Relaţii Internaţionale şi Studii Europene şi că acum sunt la un master de Istorie Contemporană. Iubesc istoria de când mă ştiu şi am avut în jurul meu, mai tot timpul, oameni care mi-au întreţinut pasiunea, începând cu tatăl meu.

Reticenţa oamenilor faţă de istorie cred că vine tocmai din faptul că nu există o meserie clară după ce termini, lucru care pe mine mă întristează, pentru că până la urmă asta e cel mai frumos când termini o facultate de acest gen, că ai libertatea să-ţi alegi ce vrei să faci după. Până la urmă, facultatea ne dă instrumentele, noi trebuie să le folosim şi părerea mea este că depinde de fiecare om în parte ce va face după ce devine absolvent, de oportunităţile pe care şi le creează acea persoană, nu facultatea, nu profesorii şi nici părinţii.

Cum ai intrat în contact cu conceptul de voluntariat şi care au fost primele experienţe în domeniu?

Până să vin la facultate îmi imaginam ce înseamnă voluntariatul. Credeam că se reflectă în faptul că fac parte din Consiliul Elevilor, doar cu numele evident, deciziile importante se luau în mare parte de oamenii ,,importanţi’’, în a dona nişte jucării şi nişte bani pentru a face pachete pentru bătrâni şi astfel de acţiuni.

La Bucureşti am aflat că voluntariatul înseamnă de fapt angrenarea forţelor pentru a determina oamenii să se implice, să ia atitudine şi să fie activi în ceea ce priveşte luarea deciziilor. Am început chiar din anul I şi prima şcoală de formare la care am participat a fost atât de plină de emoţii şi revelaţii încât pot spune sincer că este punctul meu de echilibru atunci când simt că pierd noţiunea de voluntariat. Era o şcoală de iarnă organizată la Poiana Pinului, unde nu aveam semnal la telefon şi eram cu încă 35 de oameni pe care nu-i cunoaşteam.

Atunci mi-am dat seama că pot să schimb ceva, că depinde de mine, cum mă motivez pe mine şi pe oamenii din jur să continue mereu. Lucram pentru o platformă formată din organizaţii de tineret şi studenţeşti şi doream să fim parte din echipa care va reface brandul de ţară pentru România. Am crezut mult în platforma aceasta şi încă mai cred, ceea ce ne-a ţinut în frâu era tocmai faptul că eram prea mici şi prea entuzismaţi. Restul momentelor din viaţa mea pur şi simplu s-au legat unele de altele, oamenii şi experienţele.

Între timp, dintr-o joacă, am cunoscut oamenii care mi-au arătat ce înseamnă mişcarea studenţească şi astăzi sunt voluntar cu tot sufletul la Asociaţia Studenţilor la Istorie “Dacia”. Până acum ceva vreme, nu reuşeam să mă proiectez în viitor făcând ceva ce-mi place, să lucrez cu tinerii, şi în acelaşi timp să mă întreţin. Am descoperit că se poate şi da, pentru mine viitorul sună aproape bine :).

În prezent eşti preşedinte executiv al Asociaţiei Studenţilor la Istorie “Dacia”. Cum poate fi voluntariatul studenţesc un element formator pentru o viitoare carieră?

Voluntariatul studenţesc te formează dacă eşti deschis spre a învăţa şi acel mediu în care eşti, îţi oferă cadrul necesar dezvoltării. Pentru este totul foarte clar şi simplu în acelaşi timp. Există o ,,relaţie’’ între voluntar şi mediul din care face parte (format din ceilalţi membri, activităţile desfăşurate, grupul ţintă şi rezultate). Fiecare este responsabil de jumătate de relaţie, oferă şi primeşte în aceiaşi cantitate în care celălalt oferă şi primeşte (aici vorbeşte Săgetătorul din mine 🙂 ). În felul acesta voluntarul se simte confortabil şi împuternicit să lucreze, nu îsi pierde entuzismul şi energia şi în acelaşi timp se foloseşte de toate competenţele pe care le deprinde în decursul implicării lui într-un proiect, pentru că se simte acceptat şi are încredere să se folosească de toate experienţele pe care le trăieşte.

În acelaşi timp, mediul este unul proaspăt, cu voluntari încrezători în acel mediu, ceea ce îi face capabili, care îi ajută să coordoneze acţiuni de succes, rezultatul fiind creşterea încrederii de sine. Da, mai există şi acele lucruri practice pe care inevitabil le înveţi, să comunici, să negociezi, să lucrezi cu anumite programe şi persoane, să-ţi dezvolţi partea artistică, să organizezi un eveniment.

Din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai importante aspecte pe care le deprinzi ca voluntar, fie în mişcarea studenţească fie pe partea cu tinerii în general, este să identifici problemele grupului ţintă căruia te adresezi şi încercarea de a rezolva acea problemă, ceea ce te ajută în orice domeniu. Este primul lucru la care trebuie să se gândească o persoană care vrea să iniţieze ceva: cui şi de ce? Eu, din punctul acesta de vedere, sunt un exemplu extrem de fericit. În voluntariat am descoperit conceptul de educaţie non formală şi beneficiile acesteia pentru tineri şi aşa s-a născut cariera viitoare pentru mine. Şi da, mai cunosc foarte multe persoane care au luat doar ce era mai bun din mişcarea studenţească şi astăzi sunt oameni deosebiţi din rândul societăţii civile, formatori de opinie şi oameni care încă schimbă atitudini din negativ în pozitiv.

Ca un insider al mediului ONGS, care crezi ca este raportul dintre mişcarea studenţească şi societatea civilă?

Dacă vorbim doar de mediul ONGS legătura există în mod clar, poate nu la fel de bine conturată în ochii oamenilor. Activitatea unui ONGS ar trebuie să fie de reprezentare a drepturilor studenţilor, de a media relaţia acestora cu ‘’forurile superioare’’, de a întreprinde acţiuni prin care să ofere alternative de petrecere a timpului liber, fie într-un cadru ştiinţific, cultural, mai informal (da, e vorba de ieşiri, petreceri :)) sau chiar acţiuni ce vizează responsabilizarea lor în legătură cu anumite aspecte legate de domeniul social.

Dacă un ONGS desfăşoară în activitatea sa astfel de acţiuni, atunci da, există o legătură foarte strânsă, deoarece studenţii sunt parte importantă a societăţii civile şi să nu fim modeşti, noi vom creşte ţara :). Şi cum altfel decât luând atitudine? Din punctul meu de vedere, acesta este primul pas pentru o persoană care îşi doreşte să schimbe ceva. Trebuie să începem să schimbăm atitutini în ‘’metrul pătrat’’ în care ne desfăşurăm activitatea, în rândul nostru de prieteni sau în mediile de care mai aparţinem.

Legătura, la fel cum am spus şi la întrebarea precedentă, se crează existând deschidere din ambele părţi: un ONGS activ este unul reprezentativ, prezent şi acceptat şi de societatea civilă precum ‘’mediator’’. Ceea ce îmi displace mie uneori este că ONGS/T sunt privite ca un cerc închis şi este departe de a fi aşa, cel puţin în cazul organizaţiilor cu care am colaborat şi colaborez încă. Ceea ce este mai greu de înţeles uneori este că noi suntem acolo pentru că ne dorim să oferim ceva în plus faţă de ceea ce se află deja pe ‘’piaţă’’, că suntem studenţi/tineri normali, care de cele mai multe ori alegem să pierdem timpul liber lucrând la un proiect pentru studenţi/tineri şi nu tot timpul există şi rezultatele dorite.

Cel mai trist din toată povestea aceasta este în momentul în care un om nou, entuziast, care investeşte toată energia sa în realizarea unui proiect pentru studenţi/tineri, la sfârşit vede lipsa de interes şi în ceea ce priveşte simpla prezenţă a beneficiarilor, atunci intervin întrebările de genul: ‘’de ce fac asta?’’ ‘’pentru cine fac asta?’’ ‘’merită tot efortul?’’, apoi frustrarea şi apoi îsi pierde interesul şi dintr-un om dornic de a se implica în dezvoltarea comunităţii devine un om cu îndoieli şi neîncrezător. Şi acesta este aportul societăţii civile în ceea ce priveşte relaţia cu ONGS/T-urile în multe din cazuri. Şi eu sunt optimistă şi aleg în majoritatea cazurilor să văd doar lucrurile bune.

Ai avut parte de cateva participări la evenimente internaţionale. Care crezi că sunt avantajele şi dezavantajele studenţilor români, voluntari sau nu, în comparaţie cu ceilalţi tineri?

Voi vorbi aici de studenţi şi de studenţii voluntari ca fiind din aceiaşi categorie. Avantajele noastre, în raport cu studenţii/tinerii/lucrătorii de tineret străini cu care am intrat eu în contact, sunt oarecum aceleaşi în ochii tuturor, deşi nescrise. Suntem deschişi spre nou, avem viziune, acceptăm diversitatea culturală, şi da, există tineri care nu sunt capabili de acest lucru, vorbim multe limbi străine, majoritatea fetelor pe care le cunosc, înţeleg măcar puţină spaniolă (au avut telenovelele un rol destul de important aici :)).

În legătură cu sistemul de învăţământ nu prea pot să mă pronunţ, însă am observant o diferenţă foarte mare în ceea ce priveşte învăţământul superior privat din România şi oferta din Germania, posibil să mai existe exemple, eu de acesta ştiu sigur. Dezavantajele sunt că şi ei sunt ca noi în multe din aspecte :), tot dornici, puternici, deschişi, cu viziune, unii cu mai multă susţinere din partea instituţiilor de stat şi partea cu limbile străine se aplică doar la o parte, ca şi la noi de altfel :).

Părerea mea este că la nivel de cultură evident există diferenţe şi din acest lucru există uneori impresia unor discrepanţe destul de mari, însă din experienţele pe care le-am avut eu, suntem în mare parte la fel, cu aceleşi probleme şi cu aceiaşi viziune, de a schimba ceva în bine în comunitatea din care fac parte, fie prin voluntariat fie prin faptul că dedică mult timp studiului şi implicării pe parte academică, dar care în fond tot asta doresc, să ajungă mari şi să schimbe ceva în bine :).

Societatea românească trece printr-o profundă criză, nu numai din punct de vedere economic. Este emigrarea cea mai bună soluţie?

Pentru mine personal nu este o soluţie în momentul de faţă. Nu pot să spun nimic despre viitor, planurile mele sunt pentru viitor sunt realizate doar pentru următorii 5 ani, şi sunt aici în România, dar mai departe nu m-am gândit. Eu cred sincer în schimbare şi în faptul că noi trebuie să facem asta, nu trebuie să aşteptăm să ne vină ceva şi să-l luăm ca pe ceva cuvenit.

Mi se pare senzaţional motto-ul RIUF (Romanian International University Fair), ‘’Pleacă. Învaţă. Întoarce-te. Schimbă.’’ şi mi-ar plăcea mult dacă oamenii de valoare care aleg să plece, să se şi întoarcă la un moment dat. Însă, în acelaşi timp îi înţeleg pe cei care aleg să plece şi să nu se întoarcă pentru că nu simt că au ce să facă aici. Din 3 fraţi pe care îi mai am, doi sunt plecaţi şi nu au gânduri de întoarcere în România şi unul a rămas aici şi îi înţeleg perfect şi nu aş putea să-i condamn niciodată pentru alegerea făcută, pentru că aşa este mai bine pentru ei. Deci, nici pro, nici contra, depinde de om şi de ceea ce îl face pe acel om împlinit şi fericit.

Acest interviu face parte din campania „Inspirație la feminin”, care îşi doreşte să promoveze femeile aparent obişnuite, dar care se remarcă în mediul lor prin atitudinea lor faţă de viaţă.  Ce crezi ca nu ar trebui să îi lipsească unei femei pentru a avea succes?

Îmi place ‘’femei aparent obişnuite, dar care se remarcă în mediul lor prin atitudinea lor faţă de viaţă’’ :). Nu ştiu ce nu ar trebui să-i lipsească unei femei pentru a avea succes, oricum nu există e reţetă general valabilă pentru toate femeile. Părerea mea este că o femeie ar trebui să se cunoască foarte bine, să-şi ştie capacităţile şi limitele, calităţile să-i fie şi defecte şi să zâmbească atunci când trebuie. Mi-a spus un prieten un lucru la un moment dat pe care nu îl voi uita niciodată şi zâmbesc mereu când îmi dau seama că aşa se întâmplă de multe ori şi anume că încă trăim într-o lume condusă de bărbaţi şi că datorită acestui lucru, de cele mai multe ori putem să obţinem ce ne dorim. Da, o femeie de succes când tace ar trebui să fie frumoasă (asta nu se referă doar la frumuseţe fizică, ci şi la atitudine, ce transmite şi cum o face) şi când vorbeşte să spună doar lucruri inteligente.

Ai un model feminin pe care îl admiri sau care te inspiră?

În primul rând mama, pe care o admir şi care mă inspiră de fiecare dată când mă pierd cu firea. Şi este o femeie simplă dacă analizăm statutul social, nu a terminat o facultate, doar o şcoală profesională dar sunt atât de lipsite de importanţă ambele, şi de relevanţă în acelaşi timp.

De la mama am învăţat şi învăţ în fiecare zi să lupt pentru ceea în ce cred şi pentru care am putere, de la ea am învăţat să găsesc energie în mine să fac un lucru pentru care simt că nu mai pot lucra, doar pentru că mi-am luat angajamentul că fac asta şi de la ea am învăţat ce înseamnă responsabilitate. Calmul şi capacitatea de a mă detaşa de experienţe rele le-am învăţat tot de la ea. Mama mă spijină şi mă încurajează deşi nu înţelege în totalitate cu ce mă ocup sau ce voi face după ce termin facultatea, dar ştie că într-un fel sau altul eu voi face să fie bine.

Iar restul femeilor din viaţa mea sunt la fel de senzaţionale şi de la fiecare iau ce e mai bun în materie de inspiraţie: de la Mucha mea doza de nebunie şi înţelegere în absolut tot, de la Aurashu’ să fiu zen, de la tine Simone să accept, de la Marinita să zâmbesc când nu mai pot, de la Ana Mentosana să glumesc, de la Mikishorul meu drag să analizez, de la Alina să iubesc pătimaş, de la Andreea să fiu puternică, de la Annie să cred, de la Retzea să visez şi să reuşesc, de la Capriiiiitza mea să fiu inocentă, de la Despotitiss să lupt pentru ce cred, de la Carmen să gândesc limpede, de la Alessa să fiu corectă, de la Cristina I. să zbor şi de la Olivia că pot să o iau de la capăt în orice clipă şi lista poate continua la nesfârşit. Trebuie doar să găsim ce ne inspiră pentru că avem de la cine.

Bucureşti – dragoste sau ură?

Dragoste nebună. De prima dată când am venit în vizită. Iubesc aglomeraţia şi diversitatea şi cum îmi place mie să spun, deşi mulţi mă blamează, de aici se dă ora. Deci da, Bucureşti pentru următorii ani cu siguranţă.

Un mesaj pentru cititorii Anotimpuri şi alte iubiri din Bucureşti.

Pentru cititori, să citească în continuare blogul, eu sunt fan încă de la început şi încă nu m-am plictisit de tine :). Şi să fie fericiţi că sunt printre primele persoane care citesc ceea ce scrii gratis, pentru că eu sunt sigură că va veni şi clipa în care oamenii vor plăti pentru a avea posibilitatea de a citi ceea ce scrii. Credeţi, luptaţi pentru o cauză şi reuşiţi :).

Petra Cîrdei este absolventă a secţiei de Relaţii Internaţionale a Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti şi masterand al aceleiaşi instituţii. Membru activ al mediului ONG, Petra a desfăşurat/desfăşoară activităţi de voluntariat Grupul de Iniţiativă pentru Promovarea Imaginii României, Euro 26, Liga pentru Educaţie, Cultură şi Sport, Uniunea Studenţilor din România şi este preşedinte executiv al Asociaţiei Studenţilor la Istorie „Dacia”.

1 Comment

  1. Cred ca ai fi castigat mai bine ca Subinspector/Sublocotenent decat ca absolventa de Istorie 😛 (chiar daca tocmai s-a taiat norma de hrana)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.