Nicole Cojoianu: „Secretul nostru este să fim şi mame şi soţii şi colege de birou, fără să ştie nimeni cum reuşim.”

Dragă Nicole, în curând vei fi absolventă de master la Facultatea de Istorie, UB. Ce a însemnat pentru tine să urmezi cursurile acestei facultăţi?

Pentru mine, “periplul” de aproape 5 ani prin Facultatea de Istorie a fost ca un “bildungsroman” :). Ceea ce sunt astăzi se datorează în cea mai mare parte lucrurilor pe care le-am învăţat la Facultatea de Istorie, oamenilor pe care i-am întâlnit aici şi care m-au inspirit. Ba chiar mai mult, Facultatea de Istorie m-a ajutat să descopăr domeniul care îmi place cu adevărat: relaţiile internationale. Facultatea de Istorie a fost la momentul acela şi sper că va şi rămâne astfel, un mediu mai special, de o calitate superioară, unde cultura, inteligenţa şi bunul gust te motivează să fii asemenea.

Ești tentată de o carieră în cercetare în domeniu sau în învăţământ?

Mi-ar plăcea foarte mult o carieră în domeniu, mai mult în cercetare decât în învăţământ, pentru că eu cred că sunt atât de multe lucruri ce necesită o atenţie profundă şi care merită împărtăşite, mai ales în domeniul relaţiilor internaţionale. Consider că este foarte important să cunoaştem în profunzime lumea în care trăim, să întelegem sistemul internaţional a cărui parte suntem. Mi-ar plăcea ca activitatea în învăţământ să vină ca o completare a cercetării, ca să le poţi spune studenţilor ceva mai mult decât pot ei citi în altă parte.

În prezent eşti Coordonator Programe la Fundaţia Special Olympics. Care era perceptia ta despre mediul ONG înainte de a lucra în domeniu şi cum s-a schimbat ea prin activităţile desfaşurate?

Nu ştiam mare lucru despre sectorul ONG înainte să lucrez în acest domeniu, adică ştiam aproximativ cam ce înseamnă prescurtarea :). Şi nu doar atât, nu aveam încredere în domeniul acesta, cred că aveam percepţia greşită care există în societatea românească şi anume că ceea ce eu nu cunosc, nu poate fi bun. Desigur că acum, după 3 ani, lucrurile se văd total diferit din partea cealaltă, ca să spun aşa. În societate există o gamă largă de nevoi, la nivele atât de diferite încât statul nu doar că nu vrea, dar nu are resursele necesare pentru a face faţă tuturor. Cred că tocmai aici actionează ONG-urile, vin să umple “golul” acela.

Ca un insider al mediului ONG, care crezi că este situaţia şi imaginea organizaţiilor non-guvernamentale în societatea civilă?

În ceea ce priveşte mediul ONG în ansamblul lui, cred că societatea românească încă nu are încredere în acest sector. Am întâlnit atât de mulţi oameni, dintre care foarte mulţi cu un nivel social şi de educaţie superior, care nu acordă credibilitate activităţii pe care ONG-urile o desfăşoară. Cu excepţia probabil a câtorva cazuri mai puţin fericite, sunt foarte multe ONG-uri care fac treabă bună pe sectorul pe care îl reprezintă şi nu cheltuie aiurea banii aşa cum este opinia unui număr mare de români. Observ însă că în 3 ani de zile societatea românească s-a mai schimbat, lucrurile au început să se mişte mai bine, atât în direcţia creşterii credibilităţii ONG-urilor, cât şi în direcţia capacităţii acestora de a acoperi o categorie mai largă de nevoi.

În vara anului 2007 ai avut parte de experienţa Work and Travel. Ce rol a avut acea perioadă în formarea ta şi ce te-a impresionat cel mai mult în SUA?

Cred că după intrarea la facultate, exeperienţa aceasta a venit în completarea şi în definitivarea maturizării mele. Pentru mine a fost o experienţă extraordinară din multe puncte de vedere pe care cu drag o recomand tuturor celor care se simt pregătiţi să ia viaţa în piept şi să facă un alt fel de “bungee-jumping” :). Pe mine experienţa aceasta m-a învaţat atât de multe despre independenţă, despre viaţă şi despre faptul că nimic din ceea ce crezi că este imposibil nu este imposibil de fapt. M-am simţit atât de liberă făcând asta.

Cel mai mult m-a impresionat în SUA ordinea. Iubesc ordinea în toate formele ei, iubesc când oamenii ştiu exact ce loc ocupă în societate, când sunt conştienţi de alegerile lor, de libertăţile lor, de limitările lor. M-a impresionat de asemenea viaţa din oraşele mici, casele micuţe şi fără garduri, drapelul naţional arborat, liniştea, faptul că am întalnit aşa multă verdeaţă într-un oraş, că sunt atât de multe animale sălbatice într-un oraş, că strada trece prin pădure în drumul spre supermarket. M-au impresionat desigur multe lucruri şi în sens negativ, însă de fiecare dată când mă gândesc la America, rândurile de mai sus îmi vin în minte.

Societatea românească trece printr-o profundă criză, nu numai din punct de vedere economic. Este emigrarea cea mai bună soluţie?

Eu văd emigrarea ca pe o soluţie mai bună, însă nu din perspectiva dificultăţilor de ordin economic neapărat, e aşa simplu să dai vina pe criza economică când nu ai bun simţ, când nu eşti capabil să respecţi reguli elementare, când drepturile tale sunt încălcate etc. Eu văd emigrarea ca pe o soluţie bună, întrucât ţara noastră cred că trece în momentul de faţă nu printr-o criză economică sau culturală în mod expres ci printr-o criză de civilizaţie, de libertate greşit înţeleasă. Desigur, mi se va reproşa că prefer să fug în loc să încerc să schimb ceva, însă mi-am pierdut speranţa, ignoranţii sunt pe zi ce trece mai mulţi decât cei ce vor să schimbe ceva.

Acest interviu face parte din campania “Inspirație la feminin”, care îşi doreşte să promoveze femeile aparent obişnuite, dar care se remarcă în mediul lor prin atitudinea lor faţă de viaţă. Ce crezi ca nu ar trebui să îi lipsească unei femei pentru a avea succes?

Eu cred că niciodată unei femei nu ar trebui să-i lipsească inteligenţa şi feminitatea. Acestea fac parte din farmecul nostru, sunt amprenta noastră personală pe care o purtăm ca şi parfumul. Cred că din inteligenţă şi feminitate izvorăsc toate acele calităţi care ne fac să avem succes: curajul, îndrăzneala dar modestia, încrederea în forţe proprii, respectul de sine.

Ai un model feminin pe care îl admiri sau care te inspiră?
Mă inspiră orice femeie puternică. Mă inspiră orice femeie care are încredere în forţele proprii şi care a realizat multe prin forte proprii. Mă inspiră femeile care nu uită să fie modeste, care se lasă descoperite înainte de a-şi arunca verbal calităţile. Mă inspiră femeile care sunt şi mame şi soţii şi colege de birou, fără să se plângă de asta, fără să se eschiveze de alte lucruri invocând asta. Acesta este de fapt secretul nostru: să fim toate astea, fără să ştie nimeni cum reuşim. Mă inspiră femeile care apreciează bărbaţii exact pentru ceea ce sunt ei: oameni care ne fac să ne simţim femei.

Bucureşti – dragoste sau ură?
Nu aş putea spune ură, am amintiri frumoase din Bucureşti, în Bucureşti am învăţat să fiu ceea ce sunt astăzi. Însă nici dragoste, pentru că eu nu reuşesc să văd farmecul acestui oraş despre care unii spun că există. Pentru mine, Bucureşti e un oraş necesar, însă nu pentru suflet, pentru trăirea interioară. Sufletul meu se simte bine într-un loc care nici pe departe nu seamănă cu Bucureştiul.

Un mesaj pentru cititorii Anotimpuri şi alte iubiri din Bucureşti.
Trăiţi, iubiţi, fiţi liberi!

Nicoleta Cojoianu este absolventă a Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti. În prezent este masterandă a aceleiaşi instituţii şi Coordonator Programe al Fundaţiei Special Olympics România.

3 Comments

  1. Of, Nicole, cum sa spui ca Bucurestiul n-are farmec? Mai ales pe blogul Simonei 😀

    1. Fiecare e liber sa iubeasca ce vrea 🙂 Plus ca Nicole iubeste Bucurestiul, doar ca nu isi da seama!

  2. „Pentru mine, Bucureşti e un oraş necesar, însă nu pentru suflet, pentru trăirea interioară”.

    Nu este nimic rau in a nu iubi Bucurestiul, in neputinta si lipsa de incredere de a-i descoperi istoriile sau sufletul! Consecinta nedorita este ca lipsind sufletul, nu poti adauga vietii orasului nimic folositor, durabil, responsabil … si o spun cu tristete nu cu repros 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.