Alexandra Ion: De fiecare dată când încerc să explic arheologia, simt că ceva esenţial rămâne lăsat pe afară”

Dragă Alexandra, studiile tale par a fi o combinaţie inedită: relaţii internaţionale şi arheologie (istorie veche). Cum te-ai hotărât să urmezi cele două secţii ale Facultăţii de Istorie UB?

Primul răspuns care se impune este că am avut prea mult timp liber. Arheologia este specializarea pe care o dorisem, pentru care am dat la Facultatea de Istorie. La RISE am dat mai mult la insistenţa părinţilor (pentru a avea şi o altă opţiune de angajare). Cu toate acestea, nu pot zice că mi-a displăcut şi cu atât mai puţin că a fost de prisos – interesul meu se indreapta atât către istoria veche cât şi spre contemporaneitate, iar ceea ce le leagă fără probleme în concepţia mea este abordarea metodologică.

Anul acesta ai absolvit masterul Human Osteology and Funerary Archaeology, University of Sheffield (Sheffield, UK). Cum a fost experienţa britanică, de la viaţa cotidiană şi studenţie până la sistemul universitar?

Experienţa britanică a fost total diferită de cum mă aşteptam. Sheffield este în mare parte un oraş studenţesc, o combinaţie perfectă între un oraş mare (cu tot ceea ce presupune – magazine, viaţă de noapte, lume) şi un orăşel linistit, foarte verde, aşezat pe mai multe dealuri. Astfel, viaţa cotidiană este foarte relaxată şi relaxantă: şcoală, bibliotecă, plimbări în natură şi iesit în oraş. Cred că principalul avantaj a fost că m-am putut dedica exclusiv studiului timp de un an, fără alte griji administrative, serviciu etc. Cât despre sistemul academic, mi-a plăcut modul cum este gandită evaluarea: pe bază de eseuri, pe teme impuse sau la alegere. Ceea ce este important e natura acestor teme: fie sunt teme care presupun evaluarea critică a literaturii pe un subiect, sau argumentarea unui punct de vedere – în orice caz, trebuie să fie creaţii originale, care să prezinte un punct de vedere personal. Un alt punct bun îl reprezintă evident bibliotecile şi implicit bibliografia de ultimă oră a cursurilor.

Dincolo de romantismul prin care este percepută această meserie, ce înseamnă de fapt experienţa lucrului pe un sit arheologic?

Hmmm… cred că asta e cel mai greu de explicat. De fiecare dată când încerc să explic, simt că ceva esenţial rămâne lăsat pe afară: în câteva cuvinte, pentru mine a însemnat soare şi căldură, pâmânt, natură, multă rutină, atenţie şi prin prisma specializarii a ajuns să însemne oase umane. În esenţă, pentru mine înseamnă ocazia de a trăi în afara ritmului obişnuit.

De câţiva ani lucrezi ca asistent cercetare Institutul de Antropologie Francisc Rainer, Bucuresti. Cum este percepută munca de cercetare în România şi ce te motivează pentru a continua în domeniu?

La intrebarea cum este percepută munca depinde evident la cine ne referim – pot zice doar că nu cred că statul român o percepe ca pe ceva relevant având în vedere suma de bani pe care o primesc. Cu toate acestea ştiam de la început ce aleg şi am importante avantaje – timp de gândire! Cât despre motivaţie, cred că voi parafraza un citat din filmele B.D., afirmând că „pasiunea şi talentul” mă motivează – lăsând modestia la o parte însă, ceea ce m-a determinat să încep această meserie este ceva ce încă nu am pierdut: curiozitatea de a descoperi şi explora modul în care alte societăţi/colectivităţi au interacţionat cu corpul uman (mort); altfel spus – analizarea modului în care în alte timpuri putea fi imaginată relaţia dintre oameni – lucruri – mediu. Iar acesta e un subiect inepuizabil.

Ai activat ca voluntar în câteva proiecte. În ce măsură poate schimba voluntariatul mentalitatea unei societăţi?

Am citit poveştile apărute în cadrul acestei campanii şi am admirat foarte mult toate persoanele implicate în acţiuni de voluntariat. Din păcate, nu mă pot lăuda cu acţiuni importante de voluntariat, sau mai bine zis acţiuni care să fi avut efecte remarcabile. Dar dacă e să mă pronunţ, admir persoanele implicate în acest mediu, din două motive: nu cred că totul trebuie să vină din partea statului, iar prin initiaţive individuale pot fi rezolvate numeroase probleme şi, în acelasi timp, a te implica denotă că îţi pasă de ce este în jurul tău (indiferent că sunt oameni, balene, ghiocei).

Societatea românească trece printr-o profundă criză, nu numai din punct de vedere economic. Este emigrarea cea mai bună soluţie?

Nu cred că există un răspuns general pentru că ţine de contextul în care trăieşte fiecare. Pot însă răspunde că pentru mine la momentul de faţă nu reprezintă o soluţie definitivă- să ma întorc în vestul Europei pentru o perioadă nu exclud, dar definitiv, nu cred. Avantajale ar fi sistemul academic şi de cercetare, precum şi atmosfera relaxată, dar din punct de vedere al relaţiilor inter-umane de la un punct încolo mi-ar lipsi „expansivitatea” românească.

Acest interviu face parte din campania “Inspirație la feminin”, care îşi doreşte să promoveze femeile aparent obişnuite, dar care se remarcă în mediul lor prin atitudinea lor faţă de viaţă.  Ce crezi ca nu ar trebui să îi lipsească unei femei pentru a avea succes?

Dacă te referi la succes pe plan profesional: noroc, credinţă, talent, voinţă, muncă, încredere în forţele proprii şi în direcţia pe care o alegi şi, evident, dorinţa de a face cel mai bine ceea ce faci. O altă opţiune este un soţ/persoană care să te ajute – ambele căi funcţionează perfect. Depinde doar pe care o preferi şi cum defineşti succesul.

Ai un model feminin pe care îl admiri sau care te inspiră?

Pânâ să îmi pui tu întrebarea, nu mă gândisem niciodată, ceea ce mă face să cred că nu am un anumit model – doar comportamente sau atitudini pe care le admir. Însă, le pot aminti pe mama şi prietena mea pentru dedicaţia faţă de muncă şi atitudinea faţă de viaţă. Dacă e nevoie să amintesc însă şi nume celebre, pentru cititorii blogului, le-aş aminti pe Agatha Christie şi Jane Austen. În rest, mi-e teamă că este o listă mai lungă compusă doar din nume masculine.

Bucureşti – dragoste sau ură?

Dragoste – vara cel puţin, să te plimbi pe bulevardele Bucureştiului sau pe străzi cu case vechi este foarte relaxant. Este oraşul în care m-am născut şi crescut.

Un mesaj pentru cititorii Anotimpuri şi alte iubiri din Bucureşti.

Nu văd un sfat mai bun decât cel dat de Edith Piaf – Iubiţi! Indiferent ce, totul. Iar acest sfat are valoare până şi pentru cei care se consideră pragmatici, având în vedere că îi poate scuti de ulcer sau alte afecţiuni cardio-vasculare :). Iar ţie îţi multumesc mult pentru invitaţia de a scrie în această campanie şi felicitari pentru ideea de a îi lăsa pe oameni să vorbească despre ei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.