Cuminte-n soare

Sophie-Fontaine-Photography-21

Alergăm. De cele mai multe ori pentru ceilalți. Uneori ne oprim, să privim în urmă dacă mai avem sufletul cu noi. Și să respirăm.

Azi m-am așezat într-un colț de soare și m-am gândit că dacă aș putea avea puteri magice, aș vindeca toate rănile oamenilor dragi, le-aș alina tristețile, le-aș cicatriza rănile, le-aș lecui bolile trupului și ale sufletului. Dacă aș putea folosi cumva întreaga intensitate a iubirii mele pentru anumiți oameni, aș ști cum să transform afecțiunea în teurgie.

Ne amăgim că putem schimba lumea și ne pierdem cumva, pe drumuri, printre trupuri. Uităm să ne oprim pentru câteva secunde și să ne gândim la toți oamenii pentru care facem prea puțin, deși îi iubim cel mai mult. Întotdeauna încercăm să demonstrăm celorlalți, presupunând că ai noștri nu au nevoie de migala cuvintelor și a sentimentelor. În seara asta mi s-a amărât sufletul pentru că mă copleșesc deseori minunățiile mele. Și mi se face un drag de lumea mea, de oamenii mei, de fiecare strângere de mână, de fiecare zâmbet.

Blamăm timpul, oamenii și joburile, vremurile și vremea, distanța și banii, dar de fapt doar noi suntem vinovați pentru te iubesc-urile pe care nu le spunem, pentru apelurile pe care nu le dăm, pentru trenurile pe care nu le luăm spre acasă, pentru îmbrățișările pe care nu le dăruim, pentru bucuriile pe care nu le facem oamenilor.

Cuminte-n în soare, înconjurată de fluturi, azi m-am gândit că m-aș putea hrăni toată viața cu bucuriile pe care le pot face oamenilor pe care îi ador. Mă înfioară gândul că nu știu cât de mult îi iubesc și mă însuflețește sentimentul că ei m-ar putea iubi pentru totdeauna.

photo (c) Sophie Fontaine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.