Cum l-am cunoscut pe Harry Potter

Ce naivi suntem când credem că universul acesta, în care mergem la joburi sau la facultate, în care avem prieteni și familie, în care mergem la piață și la party-uri, este singurul de care avem nevoie. De cele mai multe ori, poate în cele mai fericite cazuri, ne raportăm la copilărie ca la un loc magic în memoria noastră, acel loc n care totul era simplu și frumos, o feerie de senzații și amintiri selective. Copiii își pot imagina universuri fără să fie ironizați, pot crede în ființe supranaturale fără să fie considerați smintiți. Și totuși, când ne pierdem inocența, pierdem și capacitatea de a privi dincolo de povești.

(…) Ne complicăm existența cu gadgeturi complicate, în strategii de viață și lupte de guerrilla și nu mai conștientizăm că, de fapt, viața se rezumă la iubire. Orice fel de iubire. Este singurul sentiment care poate crea, prin care poți construi, care îți poate oferi senzația că, orice s-ar întâmpla, te vei întoarce mereu în locul în care ești iubit. Am refuzat cu încăpățânare orice contact cu ceea ce avea să devină fenomenul Harry Potter.

articolul complet pe societatesicultura.ro | alte articole scrise de mine pe site | articol editat de Ana Mănescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.