cum am invatat sa cos foto atelierele interactive de croitorie molcush

Seara în care am făcut magie. Cum am învățat să cos la mașină

Când eram mică, cel mai mare semn de magie era să cos. Îmi plăcea la nebunie să decupez rochii vechi și să croiesc haine pentru păpușile noastre. Chiar și când, social vorbind, eram prea mare să mă joc, continuam să fac haine pentru păpușile surorilor mele.

Vise cusute de mama

Am scris că îmi plăcea tare mult să cos, nu și că eram talentată. Mama, în schimb, este cu adevărat minunat de talentată în cusutul manual. Are toată răbdarea și atenția de care este nevoie pentru a coase. Mie îmi plăcea partea asta de creație, să aleg materialele, să aleg modelul, să fac o ținută. Stau acum și mă întreb de unde mai avea timp să stea să coasă toate nebuniile pe care mi le imaginam.

Desigur, păpușile noastre aveau o casă întinsă pe pervazul lat de la verandă. Aveau toate cele trebuicioase, de la pat, noptiere până la dulapuri, făcute din diverse cutii. Într-o zi, ne-am dat seama că vine iarna și păpușile noastre nu au plapumă, așa că mama a devenit specialistă în a coase plăpumi de păpuși. A ieșit minunat, întocmai ca una tradițională.

Mama ne cosea cele mai frumoase rochii pentru păpuși și ne mândream teribil de fiecare dată când vreo prietenă sau vecină ne vizita.

Coseam și eu, dar nu cu aceeași finețe. Rochiile bune erau în sarcina mamei. Eu eram, mai degrabă, iscusită în a găsi variante în care aveam de cusut cât mai puțin. Alegeam mânecile rochițelor noastre de când eram mici pentru a face fuste sau rochii sau ciorapi (și doar le tăiam loc pentru gât). Visam însă că într-o zi o să am o mașină de cusut și o să devin vrăjitoare.

Fericiri printre țăcănitul mașinii de cusut, materiale colorate și reviste Burda

Am prins puțin din vremurile în care era mai comun să îți faci rochii la croitoreasă decât să cumperi din magazine. Mama avea o croitoreasă în satul ei natal, unde și lucra, de altfel. Adoram să mergem în vizite la prietenele mamei, doamne mai în vârstă cu multe tabieturi și povești. Una dintre aceste femei minunate era tanti Fica, o bătrânică blândă, cu părul alb și zâmbetul pe buze, veșnic cu bolduri prinse în gulerul rochiei. Tanti Fica era văduvă și nu avea copii. Cosea dintotdeauna și era, probabil, cea mai talentată croitoreasă din sat.

Avea o curte plină de flori și niște cățeluși mici și gălăgioși. În camera de lucru erau întotdeauna materiale colorate, foarfeci, ațe colorate și multe rochii care așteptau să fie finisate sau să fie luate. Broda toate veșmintele și acoperămintele pentru biserică.

Îmi amintesc momentul în care am mers toate trei cu mama la tanti Fica să ne facă rochii pentru nunta verișoarei noastre. Au fost cele mai frumoase rochii, desigur. Erau albastre, mai lungi în spate și mai scurte în față (trendy since the ’90s). A mea avea un tiv și fundiță de culoare roșie, iar ale surorilor mele erau de culoare galbenă. Poate în descriere sună ciudat, îmi pare rău că nu avem poze de atunci, eram tare simpatice.

Tanti Fica are astăzi peste 80 de ani și mama spune că mai coase uneori. Îmi amintesc perfect cum mirosea în camera ei de lucru, îmi amintesc pernițele colorate pentru ace, maldărele de textile.

Mama avea și o verișoară croitoreasă. Ne plăcea mult să mergem la ea pentru că avea teancuri de reviste Burda. Vai, cum visam la revistele alea, ce rochii frumoase, ce vise colorate. Ce sentiment că femeile astea fac magie cu mâinile lor, că fac atâtea femei fericite cu vise cusute.

Din categoria clișeele maternității: cum am învățat să cos

Am observat dinainte să rămân însărcinată că multe dintre mamele din jurul meu se încadrează în niște tipare. În online, postează multe poze cu copiii lor, participă la concursuri cu premii pentru copii, intră pe toate grupurile de facebook pentru mame. Offline, se apucă de cusut, de gătit sănătos, de activități montessori și de tot felul de meștereli practice găsite pe pinterest. Vorbesc doar despre copii, ținut în brațe, alăptat, marsupii și piureuri. Departe de mine gândul că ar fi ceva greșit în înșiruirea asta, dar cred că sunt niște observații pertinente.

Inevitabil, deși am în minte ce nu aș vrea să fac din toate clișeele maternității, am bifat destul de multe. La asta mă gândeam într-o luni seara când am lăsat dragonul acasă și am plecat să învăț să cos. Nu aș ști să zic dacă am vrut să fac asta pentru ceva anume. Nu mă apuc de făcut pernițe haioase sau corturi pentru copii, nu îmi fac biznis, nu le scot la vânzare pe insta. Mi-aș dori, însă, ca Iunona să zică, peste vreo douăzeci de ani, că mama ei i-a cusut cele mai dragi rochii.

Să ne înțelegem: nici astăzi nu știu să cos manual cum coase mama. Mă descurc onorabil. Dar nu știu dacă aș ști să fac rochii pentru păpușile Iunonei, atunci când o să fie cazul.

Magia de la Molcush

Le urmăresc pe fetele de la Molcush de ceva vreme, îndeosebi pe Alexandra Druță, fondatorul brandului. Când îi urmăresc profilul de insta sau când îi citesc blogul mă transform iar într-o copilă fascinată de zgomotul mașinii de cusut, de materiale, de tipare, de reviste colorate.

Mi-am trecut într-o listă mentală că trebuie să fac asta. E una dintre listele acelea cu lucruri la care visezi dar pentru care nu găsești timp, bani sau energie. După ce am văzut-o pe Alexandra în emisiunea Inspirația de weekend (min. 12) am știut că a venit momentul. Mi-a transmis atâta energie minunată încât știam că trebuie să încerc să cos. Și m-am înscris.

După o încercare nereușită (a trebuit să mă retrag în ziua cursului), mi-am făcut planetele să se alinieze. Am ajuns pe Ion Câmpineanu la atelierul pentru începători ținut de cealaltă Alexandra din echipa Molcush.

Atelierul este atât de frumos și luminos, cu rafturi pline de tot felul de accesorii pentru cusut și materiale colorate. Îmi place mult că grupele sunt mici, de șase persoane, ceea ce înseamnă că sigur înveți ceva. Și tocmai gândul ăsta nu mi-a fost deloc comod. Aveam să ies din bula mea de acasă, nu puteam sta în ultimul rând, să scriu, fără să pun întrebări. Nivelul de anxietate creștea numai când mă gândeam că trebuie să învăț, trebuie să iasă ceva după astea două ore.

Față în față cu reacțiunea

Când a început să ne povestească ce și cum, recunosc că mi s-a părut de-a dreptul SF. Tălpiță, suveică, cum să tensionezi mașina, tip de cusătură, cum să faci nod, pedală, roata pentru coasere manuală, pas, dimensiunea pasului, ăăă, respirăăăm. Apoi am primit fiecare câte o mașină de cusut și a început distracția. Am cusut într-o veselie îngrozitor de strâmb, de parcă nu văzusem o linie dreaptă în viața mea. Apăsam pe pedală mult mai mult decât ar fi fost cazul și țăcănitul ăla nebun suna a copilărie. Și ațele alea colorate înșiruindu-se pe materialul alb păreau a fi poveștile pe care nu le-am cusut încă.

Cu ajutorul Alexandrei M. și al Angelei am reușit să cos mai drept, să am un pic de răbdare cu pedala și cu mine. Am învățat cum să cos un fermoar și am făcut un portfard. A fost una dintre cele mai faine experiențe pe care le-am avut în ultima vreme. Au fost peste două ore în care nu am făcut decât să mă împrietenesc cu mașina de cusut și a fost minunat. Recunosc că întotdeauna am considerat că nu-s talentată la tot ce ține de lucru manual, de atenție, de migală. Să pot face portfardul ăla (care a ieșit chiar foarte decent) a însemnat mai mult decât finalitatea acestui atelier. A însemnat că pot.

Recomand exercițiul ăsta pentru oricine vrea să iasă un pic din bula sa. Fetele-s absolut minunate și răbdătoare, nu ai cum să nu înveți ceva din toată experiența asta. Găsiți programul atelierelor pe pagina lor de facebook (link mai jos). Eu abia aștept să mă înscriu la următorul curs.

De fapt, povestea asta e despre vise, nu despre croitorie

Nu e despre cum am învățat eu să cos, mai am mult până cred că pot afirma că mă pricep să cos. E o poveste despre visele mici, alea ascunse printre poze vechi și amintiri de la celălalt capăt de viață. Și nu-s visele alea mari, de a schimba lumea, ci-s visele mici care schimbă o lume, două. A ta și a cuiva drag. Și exercițiul dintr-o luni de vară a fost despre a îmi împlini visul de copilă. Și a fi pregătită pentru un vis pe care îl poate avea Iunona într-o zi.

Molcush online

p.s. poza este luată de pe fanpage pentru că am fost atât de preocupată să cos încât pur și simplu nu am pus mâna pe telefon decât să verific dacă Iuno mai rezistă fără mine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.