Copiii noștri vor fi liberi

Da, mamă, ies și diseară, huliganii nu reprezintă lumea din piață. În 1989 oamenii au crezut sincer în ce scrie pe pancarta care circulă tot mai des pe facebook zilele astea – Copiii noștri vor fi liberi.

Ies în stradă pentru că 31 de ani am făcut ce trebuie și nu mă opresc fix acum. M-ai învățat să fiu un om de ispravă, să fiu bun și să fac bine, să muncesc, îmi plătesc dările la stat, să lupt pentru un mâine mai bun. Am stat aproape un sfert de secol în școli și peste zece ani în câmpul muncii. Și nu mi-a fost frică nici să învăț, nici să muncesc. De ce mi-ar fi frică să ies în stradă să strig că nu vreau să stau într-o țară în care hoția e legală? Și da, ne-am gândit tot mai serios că ne-am putea obișnui cu frigul din nord dacă asta ar însemna să avem șansa să locuim într-o țară care nu ne calcă demnitatea în picioare. Dar noi vrem să rămânem în România. Noi vrem să ne creștem copiii aici, să fim aproape de voi, părinții noștri, de oamenii alături de care am crescut, de prietenii noștri.

Sunt norocoasă că de câțiva ani nu mai port cu voi conversații de genul de ce să nu mai votați psd, că am învățat de când mă luați cu voi în niște duminici, la școala mea, că votul e o datorie și am auzit de mică-n casă că dările la stat se plătesc întotdeauna la timp, chiar dacă vor mai rămân prea puțini bani după aceea, că ne-om descurca noi cumva. Și de asta ies. Pentru că noi suntem responsabili și vrem să ne învățăm copiii că așa e normal. Noi nu ieșim pentru România, ieșim pentru noi.

Printre primele mele amintiri se număra cele despre Revoluție, de la tv. Am crescut într-o casă în care fiecare decembrie a însemnat o lecție de istorie și tata care spunea mereu: uitați-vă și voi, să știți ce s-a întâmplat atunci, că au murit oameni. Și ne-am uitat. În fiecare an. În fiecare an, de peste 20 de ani încoace, ne-am uitat la dictatorul bătrân care mai arunca 100 lei la salarii, complet indignat de oamenii care se revoltau sub ochii lui, la elicopterul ăla huruind, la oamenii buimaci că se întâmplă ceea ce nici nu îndrăzneau să viseze. Și ne-am uitat la lumea care fugea pe străzi, la tancuri, la panică, la groază. Și ni s-a făcut pielea de găină și am plâns în fiecare an ascultând Vino, Doamne, să vezi ce a mai rămas din oameni.

Și oameni ca cei de atunci erau la fel ca oamenii pe care i-am văzut aseară, oameni care muncesc, care merg la școală, care plătesc taxe. Și da, e un mare clișeu, dar erau oameni frumoși, foarte frumoși, senini, cu copii, cu câini, cu bătrâni, oameni cu pancarte creative. Se simțea în aer o atmosferă de unitate, de bucurie pentru că suntem atât de mulți, oamenii postau pe facebook, se sunau încercându-se să se găsească în mulțime. Oamenii ăștia erau în piață. Bula mea de pe facebook s-a mutat în piața Victoriei, cu prieteni, vecini, copii și câini, în orașele mari și mici și în diasporă. Asta e România, nu hoții care își fac legi noaptea.

Ne vedem în Piața. Azi, mâine, cât o fi nevoie. Nu sunt doar un om în plus, sunt la fel de necesară ca orice altul. E esențial să fim acolo. Nu schimbăm nimic? Ba schimbăm totul. Învățăm să ne apărăm viitorul, familia, cariera. Învățăm că avem un cuvânt de spus, conștientizăm câtă nevoie este să ieșim la vot, să înțelegem că nu trebuie să facem politică, ci educație civică!

Copiii noștri vor fi liberi. Asta credeau oamenii care au ieșit în 1989 în România. Nu știu cât de liberi suntem noi acum, copiii de atunci. Dar nu trebuie să mai treacă încă 27 de ani în care copiii noștri, ai copiilor, să se întrebe dacă sunt liberi. Și  da, copiii noștri vor fi liberi, dar în România?

copiii noștri vor fi liberi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *